fbpx

Placari cu aspect industrial

Designerii internaţionali indică drept tendinţă a sfârşitului de an şi pentru anul 2013 placările cu aspect industrial. Se constată o inclinaţie din ce în ce mai frecventă către acest tip de finisaje deoarece imprimă încăperilor un aer original şi uşor nonconformist. Designerii studioului de design interior, Studio Insign, recomandă celor care doresc să obţină un astfel de look pentru locuinţele lor să utilizeze gresie, faianţă, ceramică şi tapet care să aibă acest aspect industrial, nefinisat sau, în unele cazuri, uzat.

Se poate opta pentru finisajele cu look industrial atât pentru pereţi cât şi pentru podele, însă, dacă sunteţi de părere că încăperea are un aspect mult prea dur, puteţi placa doar un perete astfel sau să utilizaţi pardoseală în acest stil.

Designerii internaţionali încearcă să vină în întâmpinarea nonconformiştilor şi creează placări sau tapet în acest stil. Materialele utilizate cu precădere sunt piatra şi ceramica prelucrate de asemenea manieră încât să semene cu lemnul, cărămida, betonul sau chiar metalul. În ceea ce priveşte tapetul, acesta este disponibil într-o gamă variată de modele. Pentru interioare cu un aspect industrial bine studiat si chic în acelaşi timp puteţi contacta echipa Studio Insign care dispune de toate placările în acest stil furnizate de principalii colaboratori, Galeriile Noblesse.  

Foto: Galeriile Noblesse