fbpx

Casa Dragomiresti – Design interior in stil clasic, cu accente art-deco

share

Astazi avem placerea de a detalia un proiect amplu de amenajare casa in stil clasic. Cochetarii precum tapetul floral, cristalele si mosaicul flirteaza cu privitorul, cucerindu-l irmediabil. Ambianta creata este calda, imbietoare, favorizata si de lumina ce inunda incaperea prin ferestrele mari. Eleganta domneste in fiecare colt, subliniata fiind de omniprezenta auriului si ornamentele fastuoase.

Decorul a fost creat de catre designerii Studioului inSIGN, Simona Dumitrica si Petru Bolboceanu, cu produse Noblesse Interiors.

Mobilier cu linii romantice

Patul de la #Meteora atrage toate privirile prin tablia sofisticata. Inchipuind o cochilie, include insertii din lemn sculptat manual in forma de trandafir. Impreuna cu tesatura fina, ii dau incaperii un aer foarte sic.

Masuta de toaleta, noptierele si comoda se remarca prin liniile romantice, accentuate de finisajul auriu. Candelabre ca desprinse din povesti cu palate coboara solemn din tavan.

In fundal, se remarca silueta in forma de floare a poufului. Tesatura cu imprimeu floral a fost coordonata cu tapetul botanic.  Fotoliul balansoar cu structura din lemn masiv si tapiterie din doua stofe intoarce prin prezenta lui in timp, catre nostalgice vremuri boieresti.

Ca sa rezumam in doar cateva cuvinte, avem pentru dormitor un decor cald, cu accente solare de auriu, cu finisaj alb lucios pentru mobilier, texturi fine si imprimeuri opulente, in dulcele stil clasic.

Baie placata cu mozaic

Piesa care a dat tonul in amenajarea baii este cada pozitionata central pe perete. Corpul sanitar este pus in valoare prin placarea cu mosaic si in lumina prin candelabrul deosebit din sticla. Panourile din sticla cu arabescuri constituie o solutie eleganta in delimitarea diferitelor zone.

Pentru placari, designerii nostri au ales sa combine stilul contemporan cu cel clasic. Asadar, s-a folosit ceramica lucioasa cu model circular la pardoseala, iar la pereti cu modele precise, in unghi.

Conceptul eclectic al baii este subliniat si de mobilierul ales: corpul de lavoar cu linii fine in stil clasic a fost insotit de o bancheta in stil art-deco.

Bucatarie clasica

Mobilierul de bucatarie ales impreuna cu beneficiara proiectului atrage privirea prin frumusetea fronturilor albe frezate cu detalii aurii. Hota ornamentala si gravarea spicelor de grau cu simbolistica aparte pentru proprietara reprezinta alte elemente care tradeaza grija deosebita pentru detalii.

Pentru a pastra o estetica unitara, designerii nostri au completat zona de luat masa cu scaune in stil clasic, tapitate in textil turquoise, si au optat pentru un model de pardoseala cu medalion.

Designerii nostri au abordat clasic si zona de living-dining, mobilierul fiind definit de liniile curbe si finisaje in nuante deschise. Ca accent de culoare, s-a pastrat turquoise-ul, intalnit la draperii si pernele decorative, pentru a evidentia mobilierul alb si peretii beige. De asemenea, acestia au recomandat ca masca de semineu sa fie elegant sculptata.

Plafonul casetat confera senzatia de amploare si aduce un plus de dinamism spatiului prin iluminarea de tip LED.

Decor salon - influente orientale

La salon si spatiul de joaca, influentele orientale sunt evidente prin ornamentatiile de la nivelul peretilor, covorul persan in nuante de fuchsia, spatele din lemn traforat al fotoliilor, usile din panouri decorative, corpurile de iluminat in stil marocan.

Ambianta eleganta si rafinata ce defineste inteaga casa se regaseste si aici, prin canapeaua cu linii voluptuoase, rama TV ornamentala si corpurile de iluminat cu design impresionant. Tavanul este personalizat de grinzile decorative ce confera amploare spatiului si formeaza un cuplu armonios cu pardoseala.

In zona de joaca, designerii Studio Insign au ales pasteluri beige, gri, bleu si roz. Peretii au fost imbracati in tapet, iar in zona din dreapta prezinta decor cu vopsea speciala pentru colorat. La nivelul tavanului, a fost redat efectul de cer instelat prin integrarea de lumini LED. Selectia pieselor de mobilier este minimalista: doua bancute pentru depozitarea jucariilor si polite pentru carti, un cort realizat din material textil si un leagan.

Amenajare hol

In vestibul, avem pantofarul in stil clasic cu finisaj alb si foita de argint, alaturi de o bancuta. Trecere catre hol este marcata de integrarea a doua coloane clasice.

Pentru hol, fiind o zona deschisa, designerii inSIGN au pastrat ancadramentele si nuanta peretilor din living si au imbogatit ambientarea prin decorul cu profile in partea inferioara a peretilor, iar in interiorul ancadramentelor s-a folosit o vopsea decorativa gri-satinat. Ca vedeta a incaperii, designerii au optat pentru o consola deosebita, din lemn antichizat cu ornamentii clasice, pusa in evidenta de oglinda artizanala si aplicele in acelasi stil.

Pentru ornamentarea tavanelor, tinand cont ca inaltimea spatiului limiteaza, cea mai buna solutie a fost integrarea unor benzi led perimetrale si decorarea prin profile cu ornamanete florale cu foita argintie, ce comunica frumos cu plaformierele din cristale.

La balustrada scarii, s-a pastrat modelul de la arcada din living, iar treptele sunt placate cu ceramica avand aspectul marmurii din hol, din aceeasi dorinta de a respecta coerenta estetica. Peretele scarii a fost pus in valoare printr-un tapet floral cu delicate insertii argintii.

Birou clasic elegant

Biroul a fost mobilat de catre designerii nostri cu o canapea generoasa si o biblioteca incapatoare. Tapiteria scaunului este marginita de o eleganta salba de capse metalice. Cromatica este una sobra, dar linistitoare, care sa contureze un cadru propice concentrarii. Marile proiecte si idei si-au gasit un loc cum nu se poate mai potrivit unde sa prinda contur.

Design  baie parter

Baia de la parter se remarca prin detaliile cu dichis. Accentele argintii joaca aici rolul principal. Simpatice sunt cele doua polite minione, alese cu acelasi finisaj ca al picioarelor frumos sculptate de la corpul de lavoar.

Urmeaza sa completam detalierea acestui proiect cu amanajarea camerelor copiilor.

Produsele utilizate in acest design interior casa fac parte in intregime din portofoliul colaboratorilor nostri principali, Noblesse Interiors, experti in design interior si proiecte la cheie. Mai multe imagini 3D foto-realistice sunt prezentate in galeria de mai jos.

Va stam la dispozitie pentru proiecte de design interior case, design interior apartamente, design interior hoteluri, design interior office-uri, indiferent daca este vorba de o amenajare interioara clasica sau de o amenajare interioara moderna.

share

share

Alte Proiecte