Colecţia ‘Minimal Baroque’, console speciale pentru interioare glam
Fiecare interior este aparte şi în amenajarea acestuia sunt necesare imaginaţia, priceperea şi originalitatea. Designerii Studio Insign analizează cu atenţie spaţiile pe care trebuie să le decoreze şi optează pentru piese de mobilier unice, care să se armonizeze unele cu celelalte.
Specialiştii noştri recomandă o colecţie aparte, plină de culoare – „Minimal Baroque”- destinată living-urilor sau holurilor. Consolele din această colecţie au farmecul pieselor clasice, dar sunt, de fapt, extrem de moderne. Mobilele din lemn masiv sunt vopsite în culori vii, cu finisaje moderne, concepute să se integreze în orice spaţiu, indiferent de dimensiunea acestuia. Materialele pentru aceste console au fost selectate cu mare atenţie, sunt de remarcat grija pentru detalii şi ornamentele realizate manual.
În această colecţie, minimalismul şi stilul baroc, inspirat din perioada Louis XV si Louise XVI, se contopesc, dând viaţă unei colecţii care iese din tiparele designului de mobilier clasic. Consolele sunt lucrate prin metode tradiţionale de prelucare a lemnului, iar pentru a ajunge la această formă, au fost consultaţi designeri şi arhitecţi de renume italieni. Acest mobilier apărut din îmbinarea a două stiluri manifestate la secole distanţă, va transforma orice încăpere într-un spaţiu glam, modern şi în acelaşi timp preţios.
foto: Galeriile Noblesse