Colecţia Fresca, arta si design rafinat
Această colecţie se adresează tuturor iubitorilor de frumos, de artă, care vor ca locuinţele lor să fie mai mult decât nişte simple case. Tapetul frescă este acel tapet care este realizat cu maximă precizie, asemeni unei picturi, fiind la fel de valoros şi de frumos. De dimensiuni variate, cât un tablou sau cât un perete, fresca va conferi interiorului un aer aparte, luxos şi în acelaşi timp extrem de original. Fie că este aplicat pe pereţi sau în tavan, acest tip de finisaj va transforma radical încăperea. Fiind tratat împotriva umezelii, tapetul frescă poate fi pus pe pereţii de la piscina interioară sau chiar la exteriorul casei. Rafinamentul şi designul aparte al acestuia îl recomandă atât pentru spaţii private, cât şi pentru cele publice. Printurile sunt variate, reproducând scene din natură, peisaje urbane sau rustice sau chiar personaje umane. Mai există şi acel tapet care reproduce cu fidelitate opere de artă celebre. Integrate într-un ambient potrivit, acestea au rolul să sporească farmecul încăperii. Tapetul tip frescă se aplică la fel ca şi cel obişnuit, fiind nevoie ca zona pe care va fi pus să fie curată şi netedă. Această zona este bine delimitată, apoi se pune adezivul şi se aplică tapetul care va fi netezit, din când în când, cu mâna. La final, poate fi pus şi un ancadrament. Colecţia „Tapet frescă” este ideală atât pentru locuinţe clasice, cât şi pentru cele moderne, diferenţa venind din pattern-uri. Apartamentul „Redesign” din secţiunea Design Interior a fost decortat cu acest tip de tapet. Designerii Studio Insign au optat pentru unul care reproduce un peisaj urban şi l-au integrat în living, conferindu-i acestuia un aer contemporan şi în acelaşi timp foarte elegant.