fbpx

Stilul Vintage in amenajarile interioare

O călătorie înapoi în timp, crearea unui cămin primitor şi cu un aer uşor nostalgic, elemente de decor şi mobilier care spun o poveste aparte, o ambianţă boemă – acestea sunt caracteristicile unui interior în stil vintage. Designerii de la studioul de design interior Studio Insign, la fel ca şi specialiştii internaţionali din domeniu utilizează în foarte multe proiecte atât accesorii vintage, cât şi piese de mobilier în acest stil.

Tendinţele actuale readuc în atenţie piesele moştenite de la bunici, cele achiziţionate de la târgurile de anticariat, dar şi mobilierul nou, cu aspect învechit. Obiectele vechi prind viaţă, iar cele noi cu aspect patinat fabricat ajută la crearea unei atmosfere extrem de relaxante. Designerii Studio Insign recomandă ca mobilierul să fie neapărat din lemn masiv, cu un design specific timpurilor apuse. Trebuie specificat că există vintage de influenţă franceză şi cel britanic. Vintage-ul francez se caracterizează prin utilizarea mobilierului cu finisaj alb, a broderiilor, a motivelor florale pictate pe piesele de mobilă, oglinzile cu rame aurii sau argintii, uzate, fotografii alb negru sau sepia în rame din lemn, casete de bijuterii, ceasuri şi cufere vechi.

Toate acestea sunt puse în evidenţă de candelabre şi sfeşnice, de asemenea, cu un aspect învechit. Pentru a împrospăta atmosfera, din loc în loc trebuie puse vase cu flori, chiar şi ghivece, dacă amenajarea permite acest lucru. Un alt cuvânt cheie în aceste ambiente este „diafan”. Printurile cu flori, cromatica bazată pe lila, verde mentă, galben pai, roz piersică vor fi în combinaţie perfectă cu mobilierul şi pereţii de un alb imaculat. Porţelanurile, sticla, cărţile vechi şi dantela sunt, de asemenea, elemente recomandate de către designerii de la studioul de design Studio Insign.

La polul total opus este vintage-ul de influenţă britanică. Atmosfera este mult mai masculină, fiind, de fapt, un melanj de sporturi şi hobby-uri britanice cu piese din piele şi lemn masiv. Şi, parcă pentru a arăta clar influenţa, accesoriile şi draperiile cu steagul Marii Britanii se regăsesc în multe decoruri. Canapelele din piele cu aspect uzat, cuferele mari din lemn şi metal cu accesorii de asemenea din piele, rachetele de tenis, crosele de golf sau cizmele de călărie se integrează perfect în amenajările vintage. Piesele pot proveni de oriunde, de pe nave eşuate, din călătoriile bunicului, din anticariate. Dar, designerii contemporani au creat şi foarte multe obiecte şi piese de mobilier care au un aspect vintage obţinut prin diferite tehnici industriale, tocmai pentru a reda acest stil. Designerii de la studioul de design Studio Insign creează şi propun astfel de amenajări pentru casele de vacanţă, camerele de relaxare pline de amintiri, dar şi pentru spaţiile publice precum cafenele, baruri, pub-iuri sau restaurante. Savuraţi acest stil vizionând colecţia de fotografii din portofoliul Galeriilor Noblesse. 

Foto: Galeriile Noblesse