fbpx

Stilul Ludovic

Stilul baroc francez este cunoscut drept stilul regilor francezi. Tocmai de aceea , barocul francez poate fi împărţit în patru perioade distinctive: barocul timpuriu, in timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea, barocul de tranziţie, in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea şi rococo, manifestat în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea.

Stilul Ludovic al XIII-lea constituie o tranziţie între Renaştere şi baroc, artiştii reuşind să confere operelor lor specificul decorativ francez, dar cu influenţe din Italia. Decorarea este greoaie, fiind vizibilă influenţa barocului flamand. Piesele sunt din lemn masiv, iar caracteristică acestui stil este legătura dintre picioarele scaunelor în formă de H. Tapiţeria este preţioasă, de cele mai multe ori cu printuri florale şi este prinsă în cuie din argint sau aramă.

Stilul Ludovic al XIV-lea înseamnă mobilier decorativ, somptuos, cu dimensiuni şi forme largi, cu numeroase ornamente. Un rol important îl joacă tapiţeria care este realizată din materiale scumpe precum brocart, damasc, satin, piele sau velur. Designerii biroului de design interior, Studio Insign explică şi că în acea perioadă a fost înfiinţată Manufactura regală de mobilă a coroanei unde a lucrat şi celebrul Andre Charles Boulle care a reuşit să dea interpretări deosebite picturilor, fiind cel care a realizat ornamente de mare valoare pentru mobilă. Boulle realiza desene pe suprafeţele mobileri prin încrustarea bucăţilor de materiale diferite precum zinc, lemn colorat sau baga. Aceste ornamente realizau în combinaţie cu abanosul mobileri efecte estetice deosebite. Esenţele preferate la obţinerea mobilierului specific stilului Ludovic al XIV-lea nucul, părul, stejarul, abanosul şi specii exotice închise la culoare.

Stilul Ludovic al XV-lea înlătură formele rigide, geometrice din construcţia mobilei. Stilul Ludovic al XV-lea reprezintă barocul târziu considerat reprezentativ pentru curtea regală. Acest stil scoate în evidenţă structura lemnoasă a mobilei, liniile curbe ale acesteia. Se utilizează nucul, fagul, stejarul, paltinul, mahonul, palisandrul, mogdalkul, trandafirul în culori naturale sau vopsit. Peste lemn se aplică lac care conferă strălucire pieselor de mobilier, iar tehnicile de bază în decorare sunt sculptura, intarsia, marchetăria, aurirea suprafeţelor. Ornamentele specifice sunt cochiliile de scoici, ghirlandele de flori şi frunzele delicate, lujerele cu frunze şi fructe. Scaunele au picioarele uşor curbate, în formă de picior de căprioară, iar canapelele sau şezutul şi spătarul tapiţate, cu scheletul vizibil. Patul nu mai are baldachin, ci doar o consolă peste care se montează perdele sau draperii. Ludovic al XV-lea este caracterizat iniţial de preluare de elemente din perioada Romei antice, pentru ca în cea de a doua etapă a sa să fie vizibile influenţele din Grecia antică. Specialiştii în design interior de la Studio Insign spun că mobilierul din această perioadă renunţă la liniile curbe, revenind la simetrie atît în domeniul arhitecturii, cît şi al ornamentelor. Liniile fluente, continue, atât de utilizate în perioada barocă dispar, locul fiind luat de formele geometrice. Mobilierul Ludovic XV are tendinţe spre forme miniaturale, iar ornamentele rezultă dintr-o îmbinare de elemente romane, greceşti, egiptene şi chinezeşti. Într-un interior decorat în acest stil se vor observa vulturi romani, capete de berbec, cornuri ale abundenţei, dar şi tolbe cu săgeţi, torţe aprinse, flori de câmp aşezate în coşuri sau împletite în ghirlande şi coroniţe. Toate piesele de mobilier sunt sculptate şi pictate, fiind apoi aurite.

Tipice pentru Ludovic XVI sunt mobilele cu picioare lungi, drepte, asemenea unor coloane. Scaunele şi canapelele au spătarele ovale, rotunde sau dreptunghiulare, fiind încadrate de elemente sculptate. Paturile sunt lucrate din lemn colorat şi au capetele de obicei tapiţate, mărginite de coloane sau statui, iar o altă piesă tipică acestui stil este biroul cilindru care este prevăzut cu uşi laterale şi sertar central.

Foto: Galeriile Noblesse