Culorile potrivite pentru zona de dining
Dining-ul este camera destinată servirii mesei, tocmai de aceea se presupune că nu este foarte greu de decorat. Ei bine, experienţa ne-a arătat că, de fapt, dining-ul este o încăpere unde designul de interior are un rol important pentru că, pe lângă funcţia estetică, are şi una funcţională. Piesele centrale ale acestei camere sunt masa şi scaunele, tocmai de aceea vă sfătuim să optaţi pentru un set de calitate, potrivit din punct de vedere al dimensiunilor, iar din punct de vedere cromatic, puteti alege mobila alba, crem, wenge, neagra, gri, etc.
Este indicat să cumpăraţi o masă extensibilă, astfel încât atunci când aveţi oaspeţi să puteţi să îi aşezaţi pe toţi cei dragi la masă fără să se înghesuie. Scaunele trebuie să fie în acelaşi stil cu masa, să fie confortabile şi elegante. Când vă achiziţionaţi mobilierul pentru dining, măsuraţi bine spaţiile astfel încât să nu înghesuiţi scaunele.
Ţineţi cont de faptul că această cameră poate fi utilă dacă acolo veţi amplasa diferite corpuri de depozitare precum servantele unde să ţineţi seturile de masă festive. Astfel, bucătăria va fi mai liber şi această camera va fi decorată armonios. Dining-ul este, poate, cea mai permisibilă încăpere din locuinţă din punct de vedere cromatic. Acolo puteţi să vopsiţi pereţii, să luaţi scaune cu tapiserii colorate, să puneţi tapet cu diferite patter-uri şi să amplasaţi accesorii colorate. Singura condiţie este să respectaţi tema amenajarii acestei eteh.com.ua camere sau să încercaţi să păstraţi un look unitar cu restul casei. Bleu, crem orange, verde, gri sunt doar cateva dintre culorile cel mai frecvent utilizate la amenajarea acestei camere, fiind tonuri energice si care stimuleaza pofta de mancare.
foto: www.houzz.com