Maison et Objet-editia de toamna 2012
Târgul Internaţional Maison & Objet este organizat de două ori pe an la Paris, oraşul care, iarna şi toamna devine capitala internaţională a designului interior. Cea de a doua ediţie a târgului din acest an a avut loc în perioada 7-11 septembrie, la salonul expoziţional Villepinte.
La fel ca de fiecare dată, pavilioanele s-au transformat în adevărate expoziţii de design şi de artă, un mix de culturi, de exotism contremporan şi de influenţe etnice vibrante. Pavilionul 1 este dedicat influenţelor etnice, tribale, orientale sau africane, unele dintre acestea reinventate în piese de decor şi mobilier originale. Pavilionul 2 este cel în care sunt expuse materiale textile pentru locuinţă. Organizatorii sunt de părere că textilele sunt elementele care conferă casei un stil aparte. Indiferent dacă este vorba de feţe de masă, lenjerii sau draperii, puternic colorate sau în combinaţii calde, textilele sunt detaliul final care va conferi casei atmosfera pe care oricine şi-o doreşte.
Creativitatea în acest domeniu este indispensabilă pentru tinerii designeri care vor să se lanseze la acest târg şi care au standuri organizate în fiecare pavilion. Maison et Objet este, de asemenea, locul unde arta aranjării mesei este pusă în evidenţă. Pavilionul 3 este destinat exclusiv acestei arte, iar vizitatorii vor putea admira felul în care designerii din toată lumea decorează mese de restaurant sau mese festive private. Pahare, farfurii şi tacâmuri de diferite forme şi culori, clasice sau foarte moderne vor putea fi văzute pe mesele decorate cu inventivitate.
Pavilionul 4 este împărţit în două zone. În prima vor fi expuse obiecte fabricate manual, iar multe dintre acestea sunt piese unicat, cu semnătură de designer. Acestea sunt, precum spun specialiştii de la Maison et Objet, elementele care conferă suflet unei case. Cea de a doua zonă a pavilionului 4 aparţine designului de interior. Aici se găsesc piese de mobilier, corpuri de iluminat, covoare dar şi decoraţiuni exclusiviste-o combinaţie de modernitate şi rafinamentul timpurilor de mult apuse. Astfel, au fost aduse la un loc diferite stiluri, epoci şi origine, opţinându-se un mix de bun gust, măiestrie şi artă. Printre expozanţii care practică acest stil eclectic se numără Bougainville, Ceramiche Dal Pra sau Hector. Există şi sectorul dedicat decoraţiunilor şi pieselor de mobilier care se integrează perfect în casa de vacanţă. Jardin d’ Ulysse and Blanc d’ Ivoire conferă caselor un aer de week-end, Dialma Brown imprimă interioarelor un aer clasic, iar Lene Bierre Design şi Greengate îşi pun amprena scandinavă în orice amenajare. Pavilionul 5 este cel în care s-a gasit mobilier de exterior, însă tendinţele internaţionale în design spun că acesta trebuie să se preteze şi interiorului şi vice-versa. În fiecare dintre pavilioane, însă, au fost găsite standuri unde expun tinerii designeri.