fbpx

Colectia Napoleone, noblete si rafinament

Designerii Studio Insign recomandă colecţia Napoleone creată de designerul italian Mario Precisi tuturor celor care doresc să îşi amenajeze o locuinţă în stil clasic. Fiecare piesă care compune această colecţie a fost proiectată şi executată de către artizani şi specialişti italieni, lemnul fiind prelucrat după tehnici străvechi şi a fost sculptat manual.

Toate aceste detalii transformă colecţie Napoleone într-o gamă a cărei valoare creşte o dată cu trecerea timpului, fiind la fel de preţioasă ca şi un obiect de artă. Designerul Mario Precisi susţine că orice formă de artă este inspirată de trecut, transformând o amintire într-un obiect perfect adaptat timpurilor moderne, dar care păstrează farmecul şi frumuseţea pieselor originale. Pentru a nu exista discrepanţe între tehnologia aferentă unui mod de viaţă contemporan şi stilul clasic al acestor piese, designerul Mario Precisi a gândit fiecare componentă atât din punct de vedere funcţional, cât şi al designului.

Astfel,a creat un bar care ascunde în spatele unor panouri un televizor, dar în ceea ce priveşte zona de noapte, a conceput paturi cu baldachin sau de dimensiuni regale, în acest fel transformând clasicul dormitor într-un adevărat iatac. Inspiraţia pentru mobilierul Napoleone a fost găsită studiind istoria secolului al XIX-lea. Asemenea pieselor din acea perioadă, colecţia se distinge prin lucrătura fină, prin detaliile suflate cu foiţă de aur sau de argint şi prin măiestria execuţiei.

Gama de mobilier Napoleone este fabricată din lemn de nuc, fiind disponibilă atât pe nuanţe de maro, cât şi alb. Designerii Studio Insign by Galeriile Noblesse au optat pentru această colecţie atunci când au mobilat o locuinţă a cărei principale cerinţe erau să fie în stil clasic şi foarte elegantă. Casa Napoleone se remarcă prin îmbinarea perfectă a pieselor de mobilier care emană rafinament şi în acelaşi timp conferă interiorului nobleţe.

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

Colectia Elegant-parchet intarsiat cu marmura

 

Interioarele deosebite trebuie să aibă şi pardoseli pe măsură. Designerii Studio Insign utilizează colecţia Elegant deoarece parchetul acesteia a depăşit de mult doar rolul funcţional şi se remarcă prin design, tehnologie şi inovaţie. Plăcile de parchet au fost tratate pentru a avea un aspect lucios, pentru a fi rezistente la traficul intens şi, de asemenea, sunt intarsiate cu marmură. Eleganţa noilor pattern-uri create se observă şi în calitatea superioară a marmurei care provine fie din cariere din Italia, fie de peste hotare. Colecţia Elegant se caracterizează prin fuziunea dintre experinţa meşterilor italieni, a tradiţiilor cu stilul modern, fiind introduse noi game cromatice şi modele de marmură. Această colecţie simbolizează simbioza dintre două materiale naturale speciale şi frumoase: lemnul şi marmura.

Specialiştii italieni s-au concentrat pentru a descoperi modalitatea ca acestea două să fie integrate într-o singură piesă cu reflexe calde, în tonuri care să confere luminozitate şi culoare interiorului, dezvoltând modele rafinate, care să completeze spaţiul. Pentru că s-au folosit materiale inovatoare care au conferit lemnului rezistenţă sporită, componentele din colecţia Elegance pot fi utilizate în orice încăpere, inclusiv în băi şi bucătării.

Foto: Galeriile Noblesse

 

Dusurile clasice, o optiune eleganta

Există foarte multe persoane care preferă ca în camera de baie să aibă o cabină de duş în locul unei căzi, iar în unele cazuri se optează pentru amândouă. Este foarte important ca duşurile şi cabinele de duş să se fie în acelaşi stil pentru a nu exista o discrepanţă. Designerii Studio Insign vă recomandă colecţia de duşuri clasice.

Acestea păstrează un farmec al timpurilor apuse, dar sunt, în acelaşi timp, extrem de elegante. Fabricate din inox sau din metale care imită cuprul uşur patinat de trecerea timpului, duşurile în stil clasic se dovedesc a fi alegerea perfectă dacă vă doriţi o amenajare rafinată. Întreaga decorare a camerei de baie trebuie să fie în acelaşi ton.

Cabinele de duş cu sticlă sablată, suporturile pentru prosoape din acelaşi metal ca şi duşul ne duc cu gândul la un conac din Marea Britanie, iar nişte corpuri de iluminat fastuoase,dulapuri din lemn natural, sculptat şi un duş elegant, care reproduce un model specific anilor ’20 sunt elementele care transformă baia într-un spaţiu glamour, destinat relaxării. Foto: Galeriile Noblesse

 

Biroul in stil britanic, masculin si elegant

Una dintre încăperile căreia i se acordă o atenţie sporită când vorbim de stilul britanic este biroul. Această cameră este decorată într-un stil specific, uşor masculin. Ca şi elemente definitorii trebuie să menţionăm pielea, lemnul şi ţesăturile grele.

Pereţii sunt îmbrăcaţi în boiserie perfect lucrată, de cele mai multe ori în culorea naturală a lemnului, iar pentru podele se foloseşte parchet din lemn masiv. În funcţie de restul pieselor de mobilier, se poate opta pentru un parchet cu intarsii sau pentru unul simplu. Lemnul este unul dintre cele mai importante elemente din amenajarea în stil british, fiind utilizat, de asemenea, şi la mobilier. Lucrătura fină a pieselor de mobilă, liniile uşor îndulcite de sculpturile în lemn, se combină în mod armonios cu tapiţeria din piele.

Verde, cognac, negru şi crem sunt nuanţele utilizate cu predilecţie pentru tapiţeria scaunelor şi a canapelelor. Biroul în stil britanic este un spaţiu destinat întâlnirilor business, dar şi relaxării, tocmai de aceea trebuie integrată în amenajare o bibliotecă spaţioasă şi cu multe rafturi şi o masă multifuncţională care se poate transforma în locul perfect pentru o partidă de bridge. Ferestrele înalte au perdele şi draperii grele, cu pattern-uri diverse, de foarte multe ori cu imprimeuri inspirate din natură.

Există şi posibilitatea ca pereţii să nu fie îmbrăcaţi în lemn, dar în acest caz se optează pentru tapet cu print floral sau geometric, în ton cu draperiile. Chiar dacă regulile design-ului spun că nu pot fi amestecate printuri într-un singur decor, stilul britanic demosntrează contrariul, dar este foarte important ca cel care amenajează spaţiul să ştie cum să îmbine elemenetele şi pattern-urile diverse. Seriozitate, eleganţă, rafinament şi confort sunt caracteristicile unui birou tipic englezesc, iar acestea nu pot fi obţinute fără utilizarea în amenajare a produselor de calitate superioară.

Foto: Galeriile Noblesse

 

Lampile Tiffany – adevarate piese de arta

Lămpile Tiffany sunt unele dintre corpurile de iluminat cele mai cunoscute în lume, fiind considerate adevărate piese de artă. Acestea au fost produse de Louis Comfort Tiffany care şi-a dorit „să aducă arta în casele tuturor americanilor”.

Prima lampă a fost creată în 1895 şi este considerată o piesă statement a mişcării Art-Nouveau. Fiecare corp de iluminat este lucrat manual, cu mare atenţie. Deşi iniţial s-a crezut ca cel care a conceput designul lămpii Tiffany a fost Louis Comfort Tiffany, există voci care susţin că de fapt ideea i-a aparţinut unui artist, Driscoll Clara, care lucra la Tiffany Studios. Indiferent care a fost cel care a creat lămpile Tiffany, acestea au rolul de a înfrumuseţa orice spaţiu interior.

Există mai multe modele de lămpi care pot fi grupate în categoriile Irregular Upper, Lower Border, Favrile, Geometric, Transition to Flowers, Flowers Cone şi Flower Globe. Lămpile şi lampadarele Irregular Upper şi Lower Border au abajururile asemenea unei coroane şi arată precum un copac sau arbust, cele din categoria Favrile sunt primele modele Tiffany realizate manual. În ceea ce priveşte segmentul Geometric, formele corpurile de iluminat vorbesc de la sine. Transition to Florwers este divizată în două subcategorii: Flower Cone şi Globe. Toate acestea au modele inspirate din natură, pattern-uri cu libelule, fluturi, păuni, iar singura diferenţă dintre cele două subcategorii constă în forma corpurilor de iluminat, unele fiind conuri, iar altele globuri. Modalitatea de a lucra aceste lăpi este una foarte complexă. Prima dată se desenează pe un carton foarte gros modelulul care urmează să se regăsească pe lampă, apoi se mentionează pe fiecare parte a pattern-ului un număr şi culoarea aferentă. Sticla este aşezată pe aceste tipare şi tăiată cu mare exactitate. După ce aceasta este curăţată şi arată impecabil, la marginile corpului de iluminat se toarnă o foiţă de cupru. Rolul acesteia este extrem de important deoarece ţine piesele la un loc, iar pentru ca lampadarul sau lampa să fie solide şi rezistente, este necesar să fie sudate.

Deoarece sunt corpuri de iluminat extrem de elegante şi preţioase, lămpile Tiffany au cunoscut o serie de reinterpretări, fiind produse de unele dintre cele mai mari firme din lume. Acestea pot fi amplasate în interioare moderne sau clasice, în living-uri, birouri, bucătării, dar şi în spaţii publice. Designerii Studio Insign le utilizează în foarte multe amenajări, iar efectul este unul spectaculos.

Foto: Galeriile Noblesse

 

Colectia Love, materiale si design inovativ

Cum ar fi ca baia să se transforme într-un spaţiu modern şi reconfortant? Acest lucru este posibil utilizând colecţia Love care cuprinde o cadă, o chiuvetă şi o cădiţă de duş, toate caracterizate de un design inovator şi de calitatea superioară a materialelor utilizate.

Principalul avantaj al acestei colecţii utilizată în amenajări de către designerii Studio Insign constă în posibilitatea de a organiza elementele componente de asemenea manieră încât să fie economisit spaţiu, mai ales datorită formei sinuoase a căzii şi chiuvetei. Colecţia Love se diferenţiază prin aspectul nonconformist al chiuvetei legate de cadă, dar şi prin faptul că cea din urmă poate fi utilizată în mijlocul încăperii sau lipită de un perete al băii. Cabina de duş poate fi fabricată la comandă, în funcţie de dimensiunile camerei de baie şi completează ansamblul.

Piesele acestei colecţii sunt fabricate din materiale inovatoare: cada şi chiuveta sunt din Cristaplan, iar cădiţa duşului din Corian. Aceste materiale sunt rezistente la temperaturi înalte şi la umiditate. Pentru un plus de farmec, designerii noştri recomandă amplasarea pe oglinzi a unui logo ce reflectă numele colecţiei. Foto: Galeriile Noblesse

 

 

 

Colecţia Naturale farmeca prin aspect

Această colecţie vine în sprijinul celor care iubesc lemnul şi materialele naturale, dar îşi doresc durabilitatea şi eleganţa ceramicii. Colecţia Naturale oferă o gamă largă de produse care arată precum parchetul, acesta fiind reprodus cu mare exactitate. Datorită multiplelor pattern-uri pe care le are ceramica colecţiei, aceasta este indicată pentru amenajări moderne, dar şi clasice. Denumirea acesteia nu este deloc întâmplătoare, ci este influenţată de aspectul natural pe care îl au piesele componente. 

De asemenea, în această gamă există şi plăci care sunt folosite la placările pereţilor. Designerii Studio Insign recomanda această colecţie deoarece permite numeroase combinaţii între plăcile pentru pereţi şi podele, iar ambientul creat cu ajutorul acestora poate fi clasic, modern, contemporan sau vintage. Totul depinde de felul în care restul elementelor sunt îmbinate pentru a nu face nota discordantă cu finisajele. Fie că se optează pentru un stil eco în amenajare, unul minimalist sau pentru un stil baroc, elementele colecţiei Naturale sunt indicate şi pot fi folosite cu încredere. 

Foto: Galeriile Noblesse

Colectia Acoustic este dedicata interioarelor moderne

Un perete îmbrăcat în ceramică aflat în perfectă concordanţă cu restul placărilor din încăpere va conferi încăperii un plus de farmec. Colecţia „Acoustic” este recomandată de către designerii Studio Insign pentru încăperile în care se doreşte un design modern.

Această colecţie farmecă atât prin culorile variate, cât şi prin aspectul tridimensional. Plăcile ceramice „Acoustic” sunt ideale pentru placarea pereţilor reşedinţelor particulare, dar şi a spaţiilor publice.

Până de curând, se considera că ceramica este indicată doar la placarea băilor sau a bucătăriilor, însă tehnologiile moderne de prelucrare a acesteia îi conferă un aspect elegant şi a devenit un element des utilizat de către designeri în toate încăperile din locuinţă. Textura fină, culorile vivante şi neaşteptate pentru nişte plăci de gresie care pornesc de la un alb lăptos şi ajung la verde mentă, sunt ale atuuri ale ceramicii din colecţia „Acoustic”. 

foto: Galeriile Noblesse

Colectia de dressing-uri Technopolis se remarca prin modernitate si calitate

Designerii Studio Insign recomandă colecţia de dressing-uri Technopolis atât pentru aspectul modern al acestora, cât şi pentru funcţionalitate.

Dressing-ul este o piesă extrem de importantă în orice interior şi, fiind de dimensiuni mari, trebuie să se integreze perfect, să nu obstrucţioneze spaţiul şi să aducă un plus de farmec încăperii. Dressing-urile din această colecţie pot fi amplasate în dormitoare, dessign-ul lor fiind interesant şi modern în acelaşi timp.

Se merge pe combinaţii de texturi ale lemnului, fiind utilizat lemn lăcuit, mat şi cu nervuri vizibile. Din punct de vedere cromatic, variantele existente la această colecţie sunt vaste. Se poate opta atât pentru combinaţii de nuanţe crem, maro, cât şi de verde, gri şi crem perlat, dar nu numai. Bineînţeles, alegerea gamei cromatice este dictata de restul amenajării. Există şi o serie de modele care au fost create pentru mansarde. Uşile sunt glisante, foarte uşor de manevrat, iar dulapurile sunt spaţioase, permiţând depozitarea cât mai multor haine. Un astfel de dressign se dovedeşte a fi de nelipsit dintr-o locuinţă modernă.

foto: Galeriile Noblesse

 

Colectia Moonlight, perfecta pentru iluminatul ambiental

Designerii Studio Insign recomandă colecţia Moonlight pentru interioare contemporane. Această colecţie cuprinde lustre, aplice şi lampadare din crom şi sticlă, care conferă un iluminat ambiental plăcut.

Specialiştii noştri susţin că acestea pot fi amplasate toate într-o amenajare, sau se poate opta doar pentru unul dintre corpurile de iluminat. Forma atipica a acestora le face ideale pentru interioare cu accente moderne în amenajare. Lumina artificială conferă căldură unui interior şi poate scoate în evidenţă anumite piese de mobilier sau accesorii din locuinţă.

Îmbinarea armonioasă a corpurilor de iluminat cu restul mobilier este foarte importantă, iar designerii Studio Insign vă pot oferi cele mai bune soluţii pentru a avea o locuinţă de vis.

Foto: Galeriile Noblesse

 

1 2 3 4 5 7