fbpx

Covoarele cu print tradiţional

 Anul 2013 stă sub simbolul printurilor de inspiraţie etno, iar această tendinţă se observă atât în industria fashion, cât şi în design interior.  Se observă o reinventare a multor piese statement şi o atracţie către obiectele etnice, designerii utilizându-le în foarte multe amenajări. Unul dintre accesoriile de nelipsit dintr-o locuinţă este covorul, iar cele care au motive tipice diferitelor zone de provenienţă sunt la mare căutare. Cu toţii am văzut sau auzit de vestitele covoare persane, elemente esenţiale ale artei şi culturii persane, iar trendul le impune în amenajările contemporane care primesc astfel, un plus de valoare. 

Se pare că primele covoare au apărut cu foarte mult timp înainte, mărturie stând descoperirea covorului Pazyryk care datează din 500 î. Hr. Trebuie specificat faptul că adevăratele covoare persane sunt un simbol al luxului atît firelor de mătase utilizate, dar şi prin maniera în care sunt lucrate, fiind executate manual.  Dar covoare de valoare, cu print tradiţional au fost fabricate şi în China, Japonia, etc. Nu trebuie uitate modele tipice Rusiei, cele Balcanice sau covoarele facute în Franţa, care se remarcă prin motivele florale. 

La fabricarea covoarelor de inspiraţie etno se folosesc lâna, mătasea şi bumbacul. Lâna şi mătasea sunt utilizate mai ales pentru porţiunea catifelată a covorului, iar marginile sunt ţesute din bumbac. Indiferent de zona de unde provin, covoarele cu printuri etno sunt foarte colorate, iar artizanii care fabrică şi în anul 2013 covoarele exact după metodele tradiţionale îşi obţin culorile din rădăcinile, florile şi frunzele anumitor plante. 

Este foarte important să reţineţi că aceste covoare tradiţionale sunt adevărate opere de artă, chiar dacă sunt fabricate recent.  Există covoarele în stil clasic cu printuri de inspiraţie arabă, cele cu patternuri florale sau inspirate din lumea animalelor, cu forme geometrice, dar şi covoarele care pleacă de la aceste teme care sunt reinterpretate în cheie modernă.

 

Foto: Galeriile Noblesse

 

Ceasurile, estetice si functionale – accesorii si decoratiuni interioare

Vi s-a întâmplat să vă uitaţi în interiorul casei şi să constataţi că parcă ceva lipseşte? Ei bine, cu siguranţă ar trebui să verificaţi dacă nu cumva aţi omis să alegeţi accesorii şi decoraţiuni. Designerii Studio Insign vă sfătuiesc ca una dintre decoraţiunile pe care le alegeţi pentru casa dumneavoastră să fie un ceas. Ei bine, ceasul nu doar că are o funcţie practică, dar are şi una estetică, iar dacă este ales corespunzător cu stilul amenajării, ci siguranţă va schimba sau completa designul interior. 

 Când alegeţi un ceas, trebuie să ţineţi cont de câteva lucruri. De exemplu, este foarte important să decideţi în ce încăpere veţi amplasa ceasul:dacă îl puneţi în bucătăria care are mobilier în stil rustic puteţi alege unul din lemn sau din plastic care imită lemnul, in diferite forme.  Dacă aveţi o bucătărie în stil modern sau glamour, ceasul trebuie să fie în acelaşi ton cu piesele de mobilier. Dacă ceasul va fi pus în living, birou sau pe hol, există nenumărate opţiuni. Dacă aveţi o casă spaţioasă şi care este decorată în stil clasic, puteţi să montaţi un ceas pendulă care va conferi eleganţă şi somptuopzitate interiorului.  În cazul unui interior de dimensiuni mai reduse, veţi opta pentru un ceas mai mic. 

Există ceasuri care pot fi puse pe perete, dar şi cele care sunt asemenea unor decoraţiuni, au suport şi pot fi aşezate pe birou, în bibliotecă, în vitrină, etc. Ceasurile pot fi din metal, alama, sticla, materiale plastic, lemn, etc, iar designerii Studio Insign ne sfătuiesc ca, indiferent de modelul pe care îl va avea ceasul pe care îl alegem să ţinem cont de faptul că frumuseţea acestuia va fi pusă în valoare doar dacă este integrat într-un interior corespunzător.

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

Obiectele vintage, accesoriile la moda ale acestui an

O machetă de corabie sau de avion din timpul perioadei interbelice se pot dovedi piese de décor originale. Designerii Studio Insign recomandă utilizarea machetelor, a obiectelor vechi găsite prin podul casei sau pe la târgurile de vechituri la decorarea casei. Bineînţeles, nu pot fi utilizate piesele deteriorate deoarece efectul nu va fi cel scontat, conferind casei un aspect învechit. Soluţia la care apelează designerii Studio Insign când amenajează o casă unde se pretează decoraţiuni de acest tip este să le achiziţioneze de la firme care se ocupă cu recondiţionarea acestora, dar şi cu crearea lor.  

Aceste machete şi obiecte de decor în stil vintage pot fi utilizate în locuinţe, hoteluri, restaurante şi baruri. Designerii Studio Insign explică, însă, că este foarte important ca interiorul să fie amenajat în acelaşi stil cu influenţe vintage pentru ca piesele de decor să completeze aspectul  şi să îl întregească.  Încăperile unde pot fi amplasate variază de la living la dining saau birou.  Dacă vreunul dintre membrii familiei are un anumit hobby va fi o alegere mai mult decât excelentă să îi decoraţi spaţiul de lucru sau zona în care îşi petrece timpul cu piese în stil vintage care sunt reprezentative pentru pasiunea sa. 

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

Curiozitati ale naturii, obiecte de decor perfecte

 

 Elementele care conferă farmec unui interior sunt piesele de mobilier, finisajele, perdelele şi nu în ultimul rând accesoriile. De fapt,  este extrem de important ca toate aceste elemente să se completeze, să se potrivească perfect unele cu altele pentru a crea un tot unitar.  Mulţi dintre beneficiari ştiu ce stil doresc să îşi  amenajeze casa, însă când vine vorba de decoraţiuni, sunt puşi în dificultate din cauza numărului nesfârşit de produse care există pe piaţă.  Designerii Studio Insign ne sfătuiesc să fim originali şi să ne desprindem de tipare şi să optăm pentru accesorii diferite. Trendul impus la târgurile de design internaţionale indică utilizarea în interioare a diferitelor fosile, a coralilor, a păsărilor împăiate sau a fluturilor de dimensiuni foarte mari. 

Poate suna ciudat, însă aceste obiecte conferă un aspect unic încăperilor şi le completează într-un mod armonios.  Fluturii pot fi încadraţi în rame, coralii şi alte fosile sunt amplasaţi pe diferiţi suporţi. Indiferent care este stilul în care veţi decora casa, apelând la aceste curiozităţi ale naturii pe post de accesorii şi decoraţiuni, cu siguranţă veţi da dovadă de originalitate şi imaginaţie. Ce spuneţi ca un melc de mare, de dimensiuni gigantice, să devină decoraţiunea principală a băii dumneavoastră, iar pe consola de la intrare să puneţi un coral în perfectă stare de conservare? 

 

foto: Galeriile Noblesse

 

 

Ignifugarea perdelelor

 

Când suntem plecaţi în vacanţă, pe lângă frumuseţea peisajului zonei în care mergem să ne relaxăm, acordăm o atenţie sporită şi camerei de hotel în care ne vom petrece sejurul. Designul acesteia este important pentru mulţi dintre noi, ajutând la crearea unei atmosfere perfecte de vacanţă. Însă, pe lângă aspectul pe care îl are camera, este foarte importantă şi siguranţa noastră în această încăpere. Una dintre măsurile necesare care trebuie luate atunci când este amenajat un hotel sau o pensiune este ignifugarea perdelelor şi a draperiilor.

 Acest tip de textile este destinat nu doar hotelurilor, ci şi restaurantelor, cazinourilor, cafenelelor, pensiunilor, cluburi sau alte spaţii comerciale, dar şi în şcoli, grădiniţe sau spitale. Perdelele şi draperiile tratate împotriva focului au menţiunea, pe etichete de Flame Retardant şi acest lucru înseamnă că materialul este în mod permanent ignifug. Mai mult, dacă vedeţi această înscripţionare înseamnă că materialul nu a avut post tratament ignifug şi că fibra este de acest tip. Dar, trebuie să ştiţi că orice material poate deveni ignifug. Există numeroase firme specializate în ignifugarea textilelor, aşa că dacă aţi ales nişte ţesături care vă plac, dar care nu sunt din fibre rezistente la foc, le puteţi ignifuga.

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

 

 

 

 

Importanta editorilor de textile

Un interior se remarcă prin o serie de elemente printre care se numără designul, atmosfera creată, îmbinarea pieselor de mobilier, cromatica şi nu în ultimul rând textilele utilizate. Când vorbim de materiale textile ne referim la tapiserii, perdele şi draperii. Editorii de textile sunt cei care dau trendul în acest domeniu, cei care creează modele din cele mai indeite, care combină texturi şi culori, reinterprezeată sau inventează patternuri.

 La târgurile de design adresate profesioniştilor în acest domeniu care au avut loc la începutul acestui an au fost prezentate şi noutăţile în acest domeniu. Ultimul trend indică utilizarea textilelor regale, cele care sunt reproduceri autorizate ale drapajelor utilizate în vestitul palat Versailles, dar şi din alte palate. Editorii care au obţinut aprobarea de a face acest lucru au muncit ani întregi pentru a descoperi tiparele originale, pentru a reconstitui fiecare piesă asemenea unui puzzle. 

Graţie tehnologiei moderne, dar şi a artei editorilor, aceste textile extrem de perţioase sunt produse din nou şi pot fi utilizate atât pentru a îmbrăca pereţii unei casei, cât şi ca draperii sau tapiserie. Designerii Studio Insign recomandă acest tip de textile speciale, de o rară frumuseţe, interioarelor foarte vaste, fiind potrivite doar în casele celor care doresc să creeze o atmosferă regală, nobilă. Această categorie de textile este cu mult superioară celor uzuale, fiind realizată din mătase naturală sau brocard, fiind brodată cu fir de aur sau argint. Editorii de textile îşi găsesc inspiraţia doar privind o frescă, o pictură, cerul cu stele sau natura, reuşind să transpună pe materiale preţioase emoţii, imagini, sentimente, asemenea unor pictori.

 

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

Perdelele cu broderie-optiunea perfecta pentru casele elegante

 

O cameră somptuoasă are nevoie de perdele pe măsură pentru ca imaginea interioară să fie completă. Din fericire, există o gamă diversificată de perdele din materiale preţioase precum voalul, mătasea, brocardul, etc.  Specialiştii în design interior de la Studio Insign vă sfătuiesc ca în cazurile în care aveţi o casă amenajată în stil clasic, cu influenţe baroc, empire, romantice, să nu ezitaţi să optaţi pentru perdelele brodate. 

Bineînţeles,  trebuie să alegeţi broderii care să nu încarce aspectul camerei, ci doar să îl completeze.  Aşa cum şi mobilierul este în diferite stiluri, şi în cazul perdelelor vorbim de aceleaşi principii. Designerii Studio Insign vă explică faptul că există broderii care sunt amplasate la bordurile inferioare ale perdelelor, în mijloc sau pe marginile acestora.  

Cu cât broderiile sunt mai complicate şi mai ample, cu atît perdelele sunt mai frumoase. Există perdele formate dintr-o singură bucată sau din două. În funcţie de acest lucru, trebuie să optaţi pentru sisteme de prindere adecvate. Este foarte important ca perdelele să fie de calitate superioară pentru că în caz contrar camerele vor arăta kitsch şi, mai mult decât atât, se vor deterioara foarte repede. Atenţie, însă, perdelele cu broderii necesită o îngrijire specială atunci când sunt curăţate, însă acest lucru este un efort mic în comparaţie cu frumuseţea şi eleganţa pe care o conferă camerei unde sunt amplasate.

 

Foto: Galeriile Noblesse  

 

 

Pasmanteria pentru perdele si utilitatea acesteia

 

În unele cazuri, când privim o încăpere în ansamblu, constatăm că ceva lipseşte, deşi camera este bine decorată şi accesorizată. Ei bine,  designerii Studio Insign ne lămuresc şi ne spun că este vorba de lipsa pasmanteriei de la perdele. Fără aceste detalii care chiar fac diferenţa, perdelele şi draperiile vor arăta anost, însă cu ajutorul panglicilor în diferite culori şi materiale, a dantelelor şi a şnururilor, aspectul general al camerei se va îmbunătăţi. Mai mult, pasmanteria pune în evidenţă perdeaua şi modelul acesteia.

 În funcţie de lungimea perdelei sau a draperiei veţi alege şi modalitatea de prindere a acestora cu ajutorul pasmanteriei. Dacă aveţi o perdea dintr-o singură bucată, indicat este să o prindeţi la mijlocul ferestrei. În cazul în care perdeaua sau draperiile sunt din două secţiuni, puteţi prinde fiecare dintre acestea cu ajutorul panglicilor sau a şnururilor care se fixează într-un suport din perete sau care se leaga în jurul fiecărei dintre aceste două bucăţi.

Designerii Studio Insign spun că pasmanteria pentru perdele poate fi din mătase, satin, fibre naturale, etc. Fie că vorbim de panglici sau de şnururi, modelele şi gamele cromatice ale acestora sunt infinite. De exemplu, există  variante brodate cu dantelă sau cu mărgele, altele sunt din materiale imprimate, există şi modele simple, alegerea şi combinarea lor fiind apanajul designerilor de interior care pot da frâu liber imaginaţiei. În cazul şnururilor pentru perdele, cele mai frumoase sunt cele care au şi ciucuri mari deoarece ajută la obţinerea unei atmosfere romantice. Este foarte important ca în cazul perdelelor a căror prindere se realizează în lateralul ferestrelor să optaţi pentru sisteme interesante care se fixează pe pereţi, astfel încât să completaţi perfect aspectul camerei.

 Foto: Galeriile Noblesse 

 

 

 

Cum servim ceaiul in stil britanic?

 

După cum bine ştim, pentru britanici, servitul ceaiului este, de fapt, o ceremonie. Tocmai de aceea, nu doar băutura propriu-zisă este importantă, ci şi atmosfera în care acesta este băut şi savurat.  Dacă vă place să beţi ceai şi vreţi să vă delectaţi la fel ca britancii, trebuie să urmaţi sfaturile designerilor Studio Insign şi atât dumneavoastră cât şi invitaţii veţi avea parte de momente de neuitat. 

Ceştile de ceai sunt elemente extrem de importante, tocmai de aceea specialiştii în design interior de la biroul de design interior, Studio Insign, vă recomandă seturile din porţelan care pot fi colorate sau sobre, în funcţie de tematica pe care o alegeţi. Este extrem de important, însă, să aveţi o faţă de masă şi serveţele în acelaşi ton. Aveţi o varietate mare de unde puteţi alege, însă este indicat să aveţi grijă cum mixaţi culorile şi imprimeurile. Nu este indicat să folosiţi un set de ceşti şi farfurioare cu imprimeu floral, iar faţa de masă şi şerveţelele să fie tot cu flori. Veţi obosi vizual invitaţii. 

Din punct de vedere estetic, ar fi bine ca atunci când aveţi setul de veselă cu imprimeu, să optaţi pentru o faţă de masă şi şerveţele simple, dar care să conţină elemenete cromatice asortate. Nu uitaţi că florile sunt importante, aşa că nu ar strica un aranjament floral sau o vază cu flori proaspete în tot acest aranjament. Arta ceaiului englezesc cere ca băutura să fie însoţită de sandwich-uri şi de prăjiturele. Acestea sunt aşezate în suporturi speciale, supraetajate, iar pentru sanwich-uri trebuie să aveţi un platou şi farfurioare din acelaşi set ca şi ceştile. 

Dar cum se serveşte ceaiul? Bineînţeles, aveţi nevoie de un ceainic, de cele mai multe ori prevăzut cu o sită care să împiedice frunzele şi florile din ceai să curgă în căni. Ceainicul va fi adus la masă împreună cu recipientul pentru zahăr tos şi cubic, pentru lapte, linguriţă şi cleştele pentru zahărul cubic. Dacă aveţi toate lucrurile bine aşezate pe masă, puteţi servi ceaiul. Regulile britanice spun că acesta trebuie să fie cald, niciodată la temperatura camerei, gustările să fie proaspete şi prăjiturile apetisante. Ei bine, totul este pregătit, acum puteţi savura ceaiul într-o atmosferă autentică!

 

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

Sfeşnicele, elemente cheie în obţinerea unei atmosfere interioare feerice

Neglijate de unii dintre noi sau considerate elemente uşor demodate, sfeşnicele sunt, de fapt, elemente de nelipsit atunci când încercăm să personalizăm un interior creând o atmosferă elegantă şi intimă. Designerii Studio Insign recomandă aceste accesorii atât pentru momentele în care amenajaţi o masă de gală cât şi pentru diferite camere precum living, dining, dormitor sau chiar şi în băi pentru o atmosferă intimă. Există sfeşnice cu mai multe braţe sau cu unul singur, fiind fabricate din alamă, porţelan, cupru, bronz, lemn, sticla, cristal, etc. Adevărate opere de artă, acestea se dovedesc a fi, de foarte multe ori, acele detalii care fac diferenţa dintr-o amenajare obişnuită şi una specială. De cele mai multe sunt utilizate la decorurile de masă şi trebuie să fie în acelaşi stil cu vesela şi cu mobilierul din camera unde sunt amplasate.  

Deoarece se poartă iar culorile puternice la interior, designerii Studio Insign recomandă ca lumânările să fie cât mai colorate, dar să nu iasă din cromatica de la interior.  Dar moda de a folosi sfeşnice la interiorul casei nu este ceva nou,  ea datând de secole, însă scopul lor practic, acela de a lumina o încăpere, a fost eliminat, rămânând doar funcţia estetica. Tocmai de aceea noile sfeşnice au forme din ce în ce mai elaborate, cu diferite detalii sau sculpturi, în diferite stiluri, de la cel clasic, la cel modern, reinterpretat, fiind, astfel, foarte simplu de integrat în orice ambient. 

Dacă vă decideţi să utilizaţi sfeşnice la amenajarea mesei, nu uitaţi că dimensiunea acestora este strict influenţată de lungimea mesei, nefiind indicat să folosiţi accesorii mari, când masa este mică pentru că vor obstrucţiona vederea între comeseni.  Sfeşnicele se amplasează, în general, înspre laturile mesei, iar dacă este vorba de o masă rotundă, vor fi poziţionate în centru.

Foto: Galeriile Noblesse

 

 

1 2 3 4