fbpx

Peretii din oglinzi sunt din nou in trend

Designerii Studio Insign utilizează în foarte multe dintre amenajări pereţii îmbrăcaţi în oglinzi. Acesta este un element de design care schimbă în totalitate aspectul camerelor. Fie că este vorba de încăperi mici sau de holuri lipsite de lumina naturală, oglinzile se dovedesc soluţia ideală pentru a mări spaţiul. Pe lângă acest efect, poziţionarea corectă a oglinzilor pe unul dintre pereţi poate duce la repetarea de accente de culoare şi de schimbarea totală a aspectului camerei.

Designerii Studio Insign utilizează oglinzile pentru a spori efectul pe care îl are amenajarea, pentru a accentua stilul amenajării şi pentru a pune în evidenţă anumite decoraţiuni care se reflectă în oglinzi. Există oglinzi faţetate şi oglinzi învechite. Cele faţetate au marginile finisate, uşor teşite şi pot fi utilizate atât pentru a îmbrăca un perete întreg, cât şi pentru a realiza diferite forme geometrice. Oglinzile învechite au un aspect, aşa cum o indică şi denumirea, uşor vintage.

Aspectul se obţine prin vopsirea spatelui oglinzilor. Acestea pot fi utilizate în combinaţie cu oglinzi înrămate pentru un plus de farmec. Designerii noştri spun că este foarte important să ştiţi exact ce obiecte se vor reflecta în oglinzi pentru ca efectul obţinut să fie cel dorit. În funcţie de amanajare, oglinzile care îmbracă pereţii pot fi marcate de rame sau ancadramente.

De asemenea, oglinzile pot fi utilizate şi pentru tavan, nu doar pentru pereţi. Efectul este unul de luminozitate sporită şi de mărire a camerei. În perioada anilor ’70-’80, pereţii şi tavanele din oglinzi erau la modă, după care a urmat o perioadă când designerii au renunţat la aceste detaliul de design. Oglinzile sunt din nou în trend, fiind perfecte atât pentru amenajări modenre, cât şi clasice. Deşi cea mai simplă metodă de aplicare a oglinzilor pe un perete este lipirea cu un adeziv puternic, specialiştii nu o recomandă deoarece în cazul unui cutremur, pereţii vor „lucra”, iar oglinda se va sparge devenind un real pericol. Este indicată ancorarea acesteia de perete cu ajutorul unor cleme speciale foarte rezistente.

Foto: Galeriile Noblesse

 

Ceramica pictata, intre traditie si trend

Ceramica este unul dintre cele mai întâlnite materiale pentru placări, iar designerii Studio Insign explică faptul că aceasta este fabricată din caolin, cuart sau argilă. Gresia poate fi porţelanată, fapt care îi conferă un aspect lucios, iar plăcile neporţelanate au textură poroasă. Cele porţelanate sunt ideale pentru a avea diferite modele şi pentru a fi pictate manual.

Arta de a picta ceramica este veche de peste 500 de ani şi, deşi întâlnită în state din Europa precum Olanda, Spania, este cel mai bine conservată şi reprezentată în Portugalia. Ceramica pictată se numeşte azulejo, acesta fiind un cuvânt de origine maură, la fel ca şi tradiţia. În mod tradiţional, ceramica destinată pictării manuale trebuie să fie emailată şi impermeabilă pentru a putea fi utilizată la placări exterioare şi interioare.

În mod tradiţional, ceramica pictată din Portugalia este cu albastru şi alb, cromatica fiind influenţată de arta olandeză şi redă scene din istoria poporului portughez, dar şi motive inspirate din natură. Există, însă, şi multe plăci ceramice pictate cu diferite culori şi care reprezintă teme diverse, de la cele religioase până la poveşti de dragoste.

Ceramica este foarte rezistentă şi nu necesită o îngrijire specială, iar din punct de vedere al stilului, poate fi integrată în orice interior, indiferent dacă este clasic sau modern. Designerii Studio Insign recomandă ca în cazul în care se optează pentru acest material ca sa fie placată o casă amenajată în stil contemporan, indicat ar fi ca şi pattern-ul să fie în ton cu amenajarea.

foto: Galeriile Noblesse

Sticla este ideala pentru placarea peretilor si podelelor

Inovaţiile în domeniul finisajelor indică sticla drept unul dintre cele mai rezistente şi moderne materiale pentru placarea podelelor şi pereţilor unei locuinţe. Designerii Studio Insign explică faptul că sticla este la fel de sigură ca orice alt element, dar că din punct de vedere al aspectului, este mult mai spectaculoasă decât alte finisaje.

La realizarea pardoselilor din sticlă se foloseşte sticla laminată care este realizată din cel puţin trei foi de geam din sticlă securizată. Partea superioară a plăcilor de sticlă este sablată pentru a preveni alunecarea. Dar de ce sa optaţi pentru pardoselile din sticlă în defavoarea altor finisaje? Designerii Studio Insign va arată câteva dintre atuurile acesteia: sticla reflectă lumina şi conferă luminozitate sporită interiorului, are un aspect frumos, fiind un element inedit şi original în amenajare, este foarte rezistentă deoarece este tratată în mod special şi, nu în ultimul rând, poate fi utilizată în orice încăpere din locuinţă, inclusiv în băi şi bucătării, dar şi în spaţii cu trafic mare, precum magazine, cluburi sau cafenele.

Sticla pentru placări este disponibilă într-o multitudine de culori şi modele. Sticla poate fi personalizată în funcţie de proiect prin serigrafiere, vopsire şi pictare.  Aplicarea sticlei pe pereţi sau podele este o operaţiune care nu necesită mult efort, dar care trebuie făcută de un specialist şi este tratată astfel încât zgârieturile să nu fie vizibile.

foto: Galeriile Noblesse

Frumuseţea finisajelor cu aspect de lemn

Parchetul este una dintre cele mai utilizate pardoseli, însă are o serie de restricţii în ceea ce priveşte poziţionarea sa în spaţii cu multă umezeală, cum ar fi bucătăria sau baia. Este adevărat că în ultima perioadă au apărut tipuri de parchet din esenţe tari, tratate astfel încât să sporească rezistenţa lemnului la acest factor, dar este posibil ca esenţa lemnului să nu vă fie pe plac sau să nu se integreze în amenajarea spaţiului dumneavoastra.

Există o soluţie pentru a vă bucura de aspectul frumos al parchetului, dar şi de rezistenţa marmurei sau gresiei, în acelaşi timp. Specialiştii Studio Insign recomandă gresia sau marmura cu aspect de lemn. Acest finisaj este ideal pentru orice spaţiu, iar efectul este unul spectaculos. Deoarece marmura şi gresia pot avea diferite culori şi pot fi lucrate cu mare măiestrie, aspectul va fi unul identic cu al lemnului natural, dar avantajul va consta în rezistenţa sporită la trafic şi umezeală.

În funcţie de pattern, finisajul care imită parchetul poate fi integrat în amenajări moderne sau clasice. Un alt avantaj al marmurei şi ceramicii cu aspect de lemn este întreţinerea foarte simplă, aceeaşi ca şi în cazul pardoselilor clasice de acest tip. Montajul plăcilor de gresie şi marmură nu constituie o dificultate, condiţiile fiind ca zona unde vor fi aplicate să fie bine curăţată, fără denivelări, iar adezivul să fie, de asemenea, de calitate.

Designerii Studio Insign sunt de părere că acest tip de finisaj inovator este perfect pentru spaţiile rezidenţiale, dar şi pentru cele publice. De asemenea, plăcile din marmură şi gresie care imită lemnul pot fi utilizate şi la îmbrăcarea pereţilor. Fie că este vorba de băi, bucătării sau chiar de pereţii diferitelor camere ale locuinţei, acest finisaj va aduce un plus de eleganţă interiorului şi îl va personaliza. 

Foto: Galeriile Noblesse

 

Fototapetul, o soluţie practică şi elegantă pentru locuinţe

Designerii Studio Insign le recomandă tuturor celor care doresc să aducă un plus de farmec locuinţei şi nu ştiu cu ce anume ar trebui să îmbrace pereţii, fototapetul. Modelele acestui tapet care poate fi realizat din hârtie de cea mai înaltă calitate sau carton cu granule de plastic sunt diverse, cu peisaje, diferite elemente din natură, animale sau printuri abstracte, acest lucru permiţând oricui să găsească o imagine care să îl reprezinte şi care să fie în armonie cu amenajarea interioară. De altfel, orice fotografie la rezoluţie bună se poate transforma în fototapet, aşa că cei care doresc elemente personalizate în locuinţă pot apela la această soluţie. Fototapetul poate fi de dimensiunea unui tablou sau să ocupe întregul perete, iar montajul acestuia este foarte simplu. Există, însă, şi câteva condiţii: peretele trebuie să fie lipsit de impurităţi sau denivelări, iar adezivul pentru tapet este indicat să fie de calitate superioară. Întreţinerea este uşoară, fiind necesară îndepărtarea prafului. Cu ajutorul fototapetului se pot crea ambiente unice. Designerii Studio Insign îl utilizează în amenajări cu diferite teme, iar rezultatele sunt spectaculoase.

foto: Galeriile Noblesse

Profilele decorative, elemente necesare oricarui interior

Profilele decorative sunt elemente arhitecturale care pot fi utilizate la exteriorul sau interiorul locuinţei pentru a-i conferi acesteia un aer personal, dar şi pentru a ascunde mici imperfecţiuni ale pereţilor sau diferite cabluri electrice.

Materialele din care sunt fabricate sunt diverse, existând profile decorative din spumă de polistiren extrudat şi expandat, poliuretan sau polimer. Specialiştii susţin că profilele din poliuretan sau polimer sunt mult mai rezistente şi performante decât cele din polistiren. Din categoria de profile decorative fac parte plintele, cornişele, scafele, brâurile decorative, rozetele şi coloanele. Designerii Studio Insign utilizează profile decorative în proiectele lor şi consideră că este foarte importantă calitatea şi armonizarea acestora cu stilul locuinţei. Plintele decorative sunt utilizate pentru a delimita pardoseala de pereţi,scoţându-i în evidenţă, iar cornişele sunt aplicate la îmbinarea dintre pereţi şi tavan. Profilele decorative pentru tavan pe lângă rolul lor estetic au şi unul practic pentru că maschează cablurile şi eventualele fisuri. Simple sau cu diferite modele încrustate, aceste profile pot completa într-un mod personal decorarea locuinţei. În cazul în care trebuie să delimiteze două zone ale aceluiaşi perete, designerii Studio Insign recurg la ajutorul brâurilor decorative din poliuretan şi polimer.

Calitatea superioară a materialelor permite vopsirea în diferite nuanţe şi curăţarea lor, în acest mod fiind uşor de integrat în amenajări cu diferite teme şi stiluri. Lumina ambientală este importantă într-un decor şi sistemele de iluminat sunt din ce în ce mai inovatoare. Există profile decorative pentru scafe care se montează împreună cu neoane, spoturi sau diverse instalaţii de lumină, ascunzându-le, iar în acest fel încăperea este inundată de o lumină difuză care va spori farmecul designului interior şi va conferi mai multă intimitate încăperii.

În cazul în care se doreşte ascunderea stâlpilor, ţevilor sau a nişelor, designerii Studio Insign recomandă coloanele. Acestea sunt elemente decorative care vor transforma radical spaţiul unde sunt amplasate, conferindu-i acestuia un plus de eleganţă. La fel ca toate profilele decorative, sunt uşor de montat şi pot fi vopsite în nuanţa dorită cu vopsea pe bază de apă.

foto: Galeriile Noblesse

Fresca, ideală pentru amenajări cu stil

Designerii Studio Insign utilizează finisaje de calitate superioară în momentul în care amenajează o locuinţă pentru ca aceasta să arate impecabil. Din această categorie face parte şi fresca, unul dintre finisajele folosit frecvent în amenajările clasice, dar care, în funcţie de print, poate fi integrat cu succes şi într-un decor modern.

Tapetul frescă este fabricat dintr-un material special care, de foarte multe ori, este tratat împotriva umezelii, fiind recomandat atât pentru spaţiile umede, cum ar fi piscinele, cât şi pentru exteriorul locuinţei, iar efectul obţinut este unul original. Acest finisaj este, de fapt, o reinventare a picturilor murale care decorau în urmă cu câteva secole locuinţele, conferind locuinţelor un aer fermecător, elegant şi luxos. Spre deosebire de tapetul clasic, care este distribuit sub formă de role, fresca este o singură foaie de dimensiuni diferite, care variază între mărimea unui tablou şi cea a unui perete. Acest lucru facilitează montarea acestui tip de tapet. Specialiştii trebuie să măsoare zona unde va fi montată fresca, să o delimizete, să aplice un adeziv în perimetrul respectiv şi apoi să aplice tapetul.

Este foarte important să fie presat pentru a fi eliminate eventualele bule de aer. La final, pentru a lăsa impresia că fresca face parte din perete şi că este o pictură murală, se aplică vopsea la fel ca peretele pe conturul acesteia. Fresca este indicată, de asemenea, şi pentru tavane, iar efectul creat de îmbinarea de elemente, piese de mobilier şi acest finisaj va fi unul deosebit, sofisticat. 

De cele mai multe ori, modelul frescelor este inspirat din natură, din peisaje sau reprezintă reproduceri la scară mare a unor opere de artă celebre. Designerii Studio Insign au utilizat o frescă cu un pattern contemporan în amenajarea apartamentului Redesign care a transformat radical aspectul încăperii. Puteţi vedea întreaga amenajare în secţiunea Apartamente. 

foto: Galeriile Noblesse

Tapetul, mereu în trend

Tapetul este unul dintre finisajele care nu se demodează niciodată, mai ales dacă este bine integrat în ambient. Pentru aceasta este nevoie să ştiţi care zona din casă trebuie îmbrăcată în tapet deoarece pentru fiecare încăpere se pretează un anumit tip de tapet atât din punct de vedere al materialului, cât şi al cromaticii. Tapetul este din hârtie, vinil, material textil şi mai există şi acel tip care conţine fibră din sticlă. Dacă în urmă cu ceva timp existau restricţii referitor la camerele unde putea fi pus tapetul, acum acesta poate decora pereţii oricărei încăperi, inclusiv ai băilor, deoarece este tratat să reziste umezelii. Pentru că locuinţele sunt din ce în ce mai preţioase, mai elegant decorate, şi tipurile de tapet au forme şi culori diferite. Indiferent care este tipul preferat, este indicat să ţineţi cont de efectul cromatic. Astfel, culorile soft măresc vizual spaţiul, iar cele închise, îl micşorează. Nuanţele deschise au rolul să reflecte lumina şi, mai mult decât atât, conferă o stare de calmitate şi nu se demodează. Culorile puternice, vii, vor oferi spaţiului un aer atrăgător şi primitor. Dar acest lucru nu înseamnă că tapetul închis la culoare nu este în trend. Din contră, pentru obţinerea unei atmosfere misterioase, este cel mai indicat. Este preferabil să fie pus doar pe un perete, iar ceilalţi să fie îmbrăcaţi în tapet deschis la culoare sau văruiţi în crem. Pentru o atmosferă intimă, este indicat tapetul gălbui, pentru un interior cald, se poate opta pentru tonurile de roşu, orange şi terracota, combinate cu accente de galben. Un perete maron indică o puternică legătură cu pământul, însă este şi nuanţa care conferă cea mai mare posibilitate de a se crea combinaţii cromatice.

Dar tapetul nu este doar uni, ci există într-o multitudine de pattern-uri: flori, plante, animale, scene urbane, motive abstracte, reproduceri după opere de artă celebre, etc. Pentru ca tapetul să fie bine pus şi să arate impecabil, trebuie ca suprafaţa pe care va fi aplicat să fie perfect netedă. Astfel, dacă a existat un tapet înainte, acesta trebuie îndepărtat în totalitate. Bucăţile de tapet vor fi tăiate lăsând o marjă de eroare de până la 12 cm, iar rolele de tapet conţin indicaţii din partea producătorului referitor la modul de aplicare. După ce este stabilită ordinea în care bucăţile de tapet trebuie puse pe pereţi se aplică adezivul, iar tapetul va fi întins cu ajutorul unui trafalet curat.

foto: Galeriile Noblesse

Marmură şi travertin pentru interioare preţioase

Pentru ca un interior să arate impecabil, să fie elegant şi în acelaşi timp rafinat, este nevoie ca toate finisajele să fie de cea mai bună calitate. În ceea ce priveşte pardoseala, cea mai indicată este marmura atât datorită rezistenţei sporite, cât şi aspectului său frumos.

Marmura este o rocă obţinută prin metamorfoza calcarului. Aceasta poate fi albă, cenuşie, gri, neagră şi roşie. Nuanţele marmurei sunt conferite de impurităţile pe care aceasta le conţine. De exemplu, marmura roşie are această culoare din cauza sărurilor de fier, cea maro de la mangan, iar marmura cenuşie, de la grafit. Indiferent pentru ce tip de marmură veţi opta, aceasta trebuie să fie în ton cu amenajarea casei pentru obţinerea unui aspect unitar.

Marmura este utilizată pentru pardoseli de sute de ani, dar în ultimii ani aceasta este din ce în ce mai rafinată, aurită sau argintată. Pictată sau încrustată, marmura se va intrega perfect într-un interior exclusivist. Chiar dacă este o pardoseală rece, marmura se pretează în orice tip de amenajare, modernă sau clasică. Pentru un efect spectaculos, poate fi utilizată şi în combinaţie cu parchetul din esenţe foarte rare. A fost o perioadă când marmura era utilizată în mod predilect pentru scări şi pentru holuri, dar designerii o recomandă în ultimii ani şi pentru living-uri, săli de baie şi bucătării. În cazul celor din urmă, specialiştii avertizează că este nevoie de atenţie deoarece urmele de la mâncăruri sau băuturi o pot păta. Furnizorii de finisaje de lux au creat produse de top care au o rezistenţă sporită.În funcţie de designul locuinţei, specialiştii decid dacă placarea se face cu o singură bucată de marmură, sau cu mai multe, asemănătoare din punct de vedere al formatului cu plăcile de gresie. Marmura nu mai este utilizată doar pentru pardoseală, ci poate îmbrăca într-un mod original şi extrem de rafinat şi pereţii unei case.

O altă variantă de placare elegantă o constituie travertinul. Acesta este, de asemenea, o rocă sedimentară poroasă de calcar. Prin şlefuire, travertinul capătă o suprafaţă la fel de fină şi de lucioasă ca marmura. Acesta poate fi aplicat la fel ca şi marmura şi este disponibil în diferite variante, fiind poleit cu foiţă de aur sau cu argint.

Designerii au creat plăci de marmură şi travertin care fie sunt serigrafiate cu modele din cele mai variate şi complexe, fie au motive realizate cu ajutorul mozaicului sau lemnului. Utilizarea unor astfel de finisaje va transforma orice amenajare într-o adevărată bijuterie din punct de vedere al designului.

foto: Galeriile Noblesse

Parchetul, o pardoseală elegantă pentru orice interior

Parchetul este cel mai întâlnit tip de pardoseală, utilizat cu predilecţie în camere şi pe holurile caselor pentru că, datorită texturii sale lemnoase, conferă interiorului o senzaţie de „cald”, spre deosebire de marmură sau mozaic, care sunt reci. Există mai multe tipuri de parchet, fiecare dintre acestea având o serie de calităţi. În funcţie de amenajarea locuinţei trebuie identificată esenţa din care este fabricat parchetul. Acesta poate fi din stejar, nuc, fag, cireş, bambus, teak, palisandru, lemn de trandafir, accacia, zebrano etc.

O primă categorie o constituie parchetul masiv. Acesta este cel mai întâlnit tip de parchet şi este realizat din lemn natural. Este o pardoseală frumoasă, care poate avea un aspect lucios sau mat, care se pretează atât unei amenajări moderne, cât şi clasice. Acest tip de parchet are o serie de avantaje printre care se numără izolarea termică sporită, rezistenţa la trafic şi durabilitatea. În cazul în care pardoseala s-a deteriorat, poate fi raşchetată şi lăcuită pentru a-şi recupera aspectul. Orice încăpere cu acest tip de parchet va arăta elegant. Parchetul laminat este utilizat în foarte multe amenajări datorită preţului său mai mic decât în cazul parchetului masiv. Spre deosebire de acesta, parchetul laminat nu este făcut exclusiv din lemn, ci din aşchii lemnoase presate la temperatura ridicată, peste care a fost turnat un strat de melamină care îl face rezistent la uzură. Parchetul stratificat este disponibil în două variante: dublu stratificat şi triplu stratificat. Spre deosebire de parchetul masiv, parchetul stratificat este disponibil în mai multe variante cromatice în funcţie de esenţa lemnoasă dorită. Cel dublu-stratificat, aşa cum o indică şi denumirea, este realizat din două straturi de lemn, iar cel triplu-stratificat, din trei straturi, dintre care unul este finisat, iar celelalte două sunt nefinisate. Este un tip de parchet rezistent, ideal în orice locuinţă, indiferent de stilul în care este amenajată. Parchetul industrial este special conceput pentru încăperile unde traficul este intens. Susţine piese de mobilier grele şi rezistă uzurii. Poate fi fabricat din lemn sau din aşchii lemnoase.

Parchetul poate fi utilizat în orice încăpere

Designul interior a evoluat şi parchetul nu mai este folosit doar în camere şi pe holuri, ci poate fi utilizat şi în bucătărie sau în baie. Efectul obţinut va fi unul exotic şi original. Ideal pentru aceste spaţii este parchetul masiv sau cel triplustratificat, tratat special împotriva umidităţii. Pentru iubitorii pardoselilor din lemn a apărut şi parchetul de exterior care nu numai că este tratat să reziste unui trafic ridicat, dar şi pentru a rezista intemperiilor. Pentru a preveni uzura şi deteriorarea aspectului, este indicat ca parchetul să fie tratat periodic. În funcţie de stilul în care este decorată o încăpere va fi ales şi tipul de parchet şi esenţa din care este fabricat. Designerii Studio Insign recomandă, pentru interioarele exclusiviste, esenţe rare, care nu doar că vor transforma incăperile şi le vor conferi un aspect elegant, dar au şi o durabilitate mare. Mai mult decât atât, designerii de renume recomandă combinaţiile de esenţe şi culori în ceea ce priveşte parchetul. Astfel, pardoselile se transformă în adevărate opere de artă, iar interioarele sunt elitiste. În ultima perioadă, trendul în materie de design interior impune utilizarea parchetului cu inserţii din mozaic sau din marmură, disponibile într-o multitudine de culori şi de forme. Efectul este unul fabulos, dublat de rafinamentul pieselor de mobilier. 

Tips-uri pentru montarea şi întreţinerea parchetului

Este foarte important ca parchetul să fie în stare impecabilă atunci când va fi montat. Ca atare, înainte de a începe procedurile de montare, parchetul trebuie verificat pentru a nu prezenta deteriorări. Spaţiul unde va fi montat trebuie să îndeplinească o serie de condiţii pentru ca operaţiunea de montaj să fie bine realizată. Una dintre acestea se referă la temperatura din cameră care trebuie să fie constantă şi să nu depăşească 17-18 grade Celsius. Suprafaţa pe care va fi montat parchetul trebuie să fie curată şi netedă. Este indicat, în cazul în care există pete de var sau de vopsea, să fie curăţate pentru ca să poată fi aplicată şapa autonivelantă. Specialiştii noştri recomandă aplicarea unui strat de răşină peste aceasta pentru a împiedica evaporarea apei din şapă, după care se poate trece la montajul parchetului. Pentru a avea un aspect frumos timp îndelungat, parchetul din lemn masiv trebuie întreţinut. Astfel, trebuie utilizate doar produse de curăţenie destinate lemnului şi trebuie evitată umezeala. Pentru a preveni zgârierea pardoselilor, este indicată amplasarea de protectori sub picioarele mobilelor.

foto: Galeriile Noblesse

1 2 3