fbpx

Cum sa obtinem un interior exotic

 

Cum ar fi să simţiţi briza oceanului şi mirosul plăcut al unor flori exotice zi de zi în locuinţa dumneavoastră? Dacă vă veţi decora casa în stil tropical, nu veţi avea parte chiar de toate aceste beneficii, însă cu siguranţă veţi reuşi să aduceţi  la interior atmosfera plajelor cu nisip auriu cu ajutorul unor piese de mobilier bine alese şi a unor accesorii inspirate. Un prim sfat pe care vi+l dam este ca piesele de mobilier să fie potrivite atât pentru interior cât şi exterior, iar ca materiale este bine să vă orientaţi spre ratan, iută, zambila de apă, în general, materiale naturale.  

Pentru o atmosferă originală, asemenea celei de pe insulele fermecătoare, optaţi pentru noduri marinăreşti, vâsle, plăci de surf, scoici imense pe care să le integraţi în amenajare. Stilul tropical înseamnă confort şi relaxare, iar această stare este uşor de obţinut cu ajutorul canapelelor cu multe perne moi. Din punct de vedere cromatic, verdele şi albastrul marin, albul, cremul şi nisipiul sunt cele mai indcate culori. 

Pentru un look autentic, alegeţi pentru ventilatoare de tavan care sigur vor avea un rol important în completarea aspectului interior al casei. Nu uitaţi să amplasaţi la interior şi plante înalte, cu frunze mari. Dacă vi se pare prea complicat să aveţi grijă de plante sau spaţiul de care dispuneţi nu este suficient de luminos, farmecul tropical va fi conferit cu ajutorul ţesăturilor cu printuri în acest stil.

foto: www.houzz.com

 

 

Inspiratie in stil modern

 

Stilul modern este caracterizat de linii simple, de piese de mobilier cu un design interesant, adaptat unei vieţi active. Există şi părerea că stilul modern este unul rece, uşor auster, mai ales din cauza combinaţiilor de culori destul de terne. Ei bine, noi vă spunem că stilul modern este foarte primitor, iar casele decorate astfel sunt cozy.  Interioarele moderne pot fi luxoase şi în acelaşi timp prietenoase. Un interior modern este de cele mai multe ori sculptural şi funcţional.

 Pereţii uni şi liniile arhitecturale drepte imprimă un look ordonat şi luminos. Mobilierul tipic stilului modern este lipsit de ornamente şi intr-un interior în acest stil întotdeauna există o piesă statement. Aceasta se consideră a fi, de cele mai multe ori, elementul de la care sau în jurul căruia se creează un ambient.  Într-un astfel de interior, iluminatul este foarte important, acesta având rolul de a completa atmosfera creată de mobilier, accesorii şi finisaje. Mai mult, cu ajutorul corpurilor de iluminat atent alese se obţin zone de interes, se evidenţiază elemente arhitecturale.  

Simplitatea poate deveni sterilă, tocmai de aceea este indicat să integraţi în interiorul modern câteva accente de culoare. Pattern-uri şi materialele alternative, luxoase sunt elementele care vor da un plus de farmec interiorului modern.  

 foto: www.Houzz.com

 

 

 

Amenajarea camerei copilului

 

Amenajarea unei camere de copil nu este deloc simplă, fiind necesară acordarea atenţiei la culori, la organizarea spaţiilor şi la siguranta pieselor de mobilier. Este de evitat mobila care are colţuri ascuţite mai ales când copilul are sub 8 ani pentru că se poate răni uşor, dar sunt preferabile corpurile de mobilier multifuncţionale, care au numeroase spaţii de depozitare. 

Vă sfătuim să „exploataţi” la maximum fiecare spaţiu liber din camera celui mic, dar să aveţi grijă să nu creaţi un ambient sufocant. Tocmai de aceea este bine ca la începutul operaţiunilor de amenajare interioară să măsuraţi camera, să vă gândiţi la o temă pe care doriţi să o creaţi în camera celui mic şi să optaţi pentru mobila în culori pastelate. Se ştie ca celor mici le plac culorile, tocmai de aceea este indicat să aduceţi tonuri vesele la interior cu ajutorul accesoriilor. 

Indiferent de dimensiunea camerei, gandiţi acest spaţiu asemenea unui mic univers unde copilul dumneavoastră se va juca, va studia şi se va odihni, iar crearea unui ambient propice activităţilor sale, va duce, implicit, la dezvoltarea sa cognitiva.

 

 

Sfaturi pentru amenajarea dormitorului

 

Dormitorul a devenit locul unde, în sfârşit, după o zi agitată, reuşim să ne regăsim, să ne relaxăm şi bineînţeles să ne odihnim. Dormitorul trebuie să fie o oază de linişte, ar acest lucru este posibil doar dacă este bine amenajat. În niciun caz nu este indicat să aveţi în dormitor un amalgam de haine, de obiecte, ci acesta trebuie să fie ordonat şi organizat corespunzător. Probabil că vă gândiţi că nu aveţi unde să vă ţineţi hainele şi de aceea faceţi un compromis şi le depozitaţi pe unde apucaţi, inclusiv în dormitor. Ei bine, noi vă oferim nişte soluţii pentru ca dormitorul să arate impecabil, lucru ce va duce cu siguranţă la un somn mai bun şi la o stare de spirit pozitivă. Un prim pas este să măsuraţi camera şi să stabiliţi care sunt necesităţile dumneavoastră. 

Dacă aveţi o casă de dimensiuni reduse, este sigur că vă trebuie spaţii de depozitare, dar dacă nu sunt bine gândite, veţi încărca vizual camera. Cea mai bună soluţie este să optaţi pentru un mobilier multifuncţional. Patul să fie prevăzut cu sertare ascunse  unde să puneţi lenjeria, alegeţi tabureţi care pot fi folosiţi şi pe post de cutii de depozitare, si optaţi pentru un dressign bine compartimentat şi cât mai mare. Chiar şi aşa, având măsurile camerei, veţi şti cat spaţiu trebuie să lăsaţi între piesele de mobilier şi cum să le amplasaţi pentru a lăsa şi spaţii goale. Se ştie că există terapie prin culoare, iar aceasta se plaică şi când vine vorba de dormitor. 

Există tonuri care favorizează odihna, altele care conduc la o stare psihică mai bună sau culori care conferă energie. Atenţie, însă, nu puteţi pune culori energice în dormitor pentru că efectul nu va fi cel scontat. Ca atare, este indicat să vopsiţi pereţii în tonuri de bleu cald, crem, grej, bej, verde pal pentru că acestea, conform numeroaselor studii, influenţează un somn profund şi odihnitor.  Dacă dispuneţi de spaţiu, puteţi să amplasaţi în dormitor o măsuţă de toaletă, un fotoliu comod sau o banchetă la picioarele patului.

Studio Insign vă stă la dispoziţie cu servicii personalizate de design interior pentru a avea o casă de vis, perfect amenajată. 

 

sursa foto: www.houzz.com

Design interior biroul de acasa

 

Biroul amenajat acasa are, pentru fiecare dintre noi, o anumită importanţă.  Pentru unii este locul unde îşi petrec  zilnic câteva ore bune, fiindcă lucrează de acasă, pentru alţii este locul unde o dată pe lună îşi aranjează facturile şi chitanţele. Indiferent cât de des folosim acest spaţiu, biroul trebuie să fie amenajat de asemenea manieră încât să ne reprezinte şi să ne fie util.  Atunci când lucrăm la un proiect de amenajare birou noi ţinem cont de câteva elemente pe care le considerăm esenţiale:  funcţionalitate, estetică şi originalitate.

În acest spaţiu totul trebuie să fie bine organizat, să fie uşor de găsit, tocmai de aceea sunt indicate spaţiile de depozitare, sertarele şi rafturile.  În funcţie de necesităţile fiecăruia, biroul poate fi de dimensiuni mari sau mai mici, iar cel mai indicat este să fiţi ingenioşi atunci când amenajaţi această cameră şi să exploataţi la maximum spaţiul de care dispuneţi. Când vă alegeţi mobila pentru birou ţineţi cont să fie multifunţională pentru că vă va ajuta foarte mult în organizarea lucrurilor necesare.

Nu vâ gândiţi că biroul trebuie să fie auster, din contră, amenajându-l acasă aveţi posibilitatea de a-l decora astfel încât spaţiul de lucru să fie foarte plăcut. Un glob pământesc, o hartă vintage, niste accesorii care vă reprezintă asemenea unor machete, rame foto sau pattern-uri în culorile preferate vor fi acele detalii care fac diferenţa şi vor conferi unicitate biroului dumneavoastră de acasă.

Biroul de design interior Studio Insign va ofera servicii de design interior, proiectare 3D, vizualizare 3D la cele mai inalte standarde, proiect design interior birou, proiect amenajare interioara casa, design interior apartamente, proiect hotel, amenajare cafenea, etc.

foto: Houzz.com

 

 

Dining-ul, zona unde se aduna intreaga familie

 

Mesele în familie sunt cele mai plăcute, mai ales dacă sunt organizate într-un cadru primitor. Nu neglijaţi zona de dining atunci când realizaţi proiectul de design interior, este sfatul nostru avizat.  Este adevărat că în dining masa şi scaunele sunt piesele principale, dar atenţie şi la celelalte elemente care au rolul de a completa tabloul general. Dulapurile pentru veselă, corpurile de iluminat şi accesoriile trebuie neapărat să fie în acelaşi stil cu mobilierul de bază, însă toate aceste elemenete complementare, din punct de vedere cromatic, pot fi folosite pentru a da mai multă culoare şi farmec zonei de dining. 

Dar să vorbim un pic de mobila pentru dining. Mesele şi scaunele pot fi confecţionate din lemn, materiale plastice sau metal, în funcţie de stilul din care fac parte. De exemplu, stilul clasic se caracterizează prin mobilier din lemn sculptat. Pentru că este posibil să aveţi oaspeţi, cel mai indicat este să optaţi pentru mese extensibile. În acest fel, toata lumea va sta comod şi se va putea delecta cu mâncărurile dumneavoastră.  Scaunele este bine să fie capitonate sau să aibă pernute confortabile.

În funcţie de preferinţele fiecăruia, în zona de dining pot fi amplasate lumânări, vaze de dimensiuni mari cu flori sau accesorii cu o anumită tematică, toate fiind combinate pentru a forma un tot unitar.

Sursa foto: www.houzz.com

 

 

 

Opteaza pentru cabinele de dus

 

Aveţi o baie mică? Nu vă faceţi probleme, există soluţii de amenajare a acesteia extrem de practice şi originale din punct de vedere estetic.  Un prim sfat este să optaţi pentru o cabină de duş. În imagini puteţi observa că în toate aceste băi au fost alese cabine de duş, iar pereţii au fost îmbrăcaţi cu mozaic sau cu faianţă în diferite nuanţe.

 Uşile de la cabina de duş sunt transparente, în acest fel spaţiul părând mai mare, reflectându-se în acestea.  Din punct de vedere cromatic, este indicat să optaţi pentru nuanţe deschise sau de pământ, care, la rândul lor conferă senzaţia de spaţietate.

Nu vă limitaţi doar la montarea unui duş, ci transformati-vă baia într-un mic SPA. Cu ajutorul corpurilor de iluminat speciale, rezistente la umiditate,  optând pentru un duş cu aromoterapie sau cromoterapie, relaxarea va fi posibilă chiar la dumneavoastră acasă.  

foto: www.houzz.com

 

 

Dormitorul- idei inedite de decorare

Camera destinată odihnei şi relaxării este dormitorul al cărui design interior este extrem de important. Acordăm o atenţie deosebită amenajării acestei camere pentru a crea un ambient primitor, odihnitor şi nu în ultimul rând elegant.  Pe lângă pat care poate avea diferite dimensiuni şi forme, pereţii din dormitor sunt importanţi, aceştia contribuind la obţinerea unei atmosfere unice. 

Trendul în materie de design interior ne arată că peretele din spatele patului joacă un rol important, acesta completând frumuseţea pieselor de mobilier. Vă prezentăm câteva idei de decorare a acestui perete printre care se numără capitonarea acestuia cu materiale textile, indicate fiind cele utilizate şi la pat, îmbrăcarea peretelui cu lemn sau cu tapet cu modele inedite şi nu în ultimul rând, peretele din sticlă. 

Oricare dintre aceste idei vor conferi un plus de farmec dormitorului şi, în funbcţie de stilul casei veţi identifica şi cea mai indicată metodă de decorare. Nu uitaţi: Pereţii albi nu mai sunt la moda!

Dacă nu aveţi curaj să puneţi pe pereţi materiale textile, lemn sau sticlă, puteţi alege o ramă fastuoasă, de dimensiuni mari, pe care să se profileze patul.

Foto: www.Houzz.com

 

 

Rolul spaţiilor de depozitare şi a insulei în bucătărie

 

Bucataria este un spatiu unde cu siguranta este nevoie de zone de depozitare astfel incât fiecare ustensilă necesară gătitului, dar şi alimentele să poată fi depozitate şi aşezate corespunzător. Ca atare, trebuie să identificaţi piese de mobilier multifuncţionale, care să îndeplinească funcţii estetice şi practice. Una dintre acestea, folosită de noi în proiectele noastre de design interior, dar şi de designeri din întreaga lume este insula de bucătărie.  Aceasta este utilizată drept masă şi, de foarte multe ori, este prevăzută cu spaţii de depozitare numeroase unde pot fi aşezate tacâmurile, feţele de masă şi vesela.

Orice zonă liberă din bucătărie trebuie folosită astfel încât să creaţi spaţii de depozitare asemenea unei debarale. Rafturile înalte, amplasate corespunzător, sunt o soluţie pentru borcanele şi conservele prezente în orice casă. Nu numai că în acest fel vă veţi bucura de mobilierul dumneavoastră de bucătărie care nu va fi încărcat excesiv de lucruri care nu au mai avut loc în sertare, dar aspectul general al bucătăriei va fi elegant şi ordonat.  O amenajare optimă a unui spaţiu dificil de organizat aşa cum este bucătăria depinde foarte mult de proiectul de design interior pe care vi-l realizează designerii dumneavoastră,  iar noi, când amenajăm interiorul unei bucătării, acordăm o atenţie deosebită spaţiilor de depozitare şi îmbinării perfecte a tuturor pieselor de mobilier.

Sursa foto: www.houzz.com

 

 

Cum sa obtinem o casa in stil eclectic

 

Observăm ca trendul in amenajarile interioare internationale este stilul eclectic , dar trebuie specificat faptul că acest stil nu este o noutate, el fiind folosit în secoul al XIX-lea şi este caracterizat prin combinaţia de elemente din diverse stiluri istorice într-o singură lucrare.  Ei bine, acest stil eclectic este, de fapt, o alăturare de piese de mobilier în diferite stiluri de la cel clasic, la cel baroc sau romantic alături de cele moderne, create de designerii actuali, în forme inovatoare, o combinaţie de texturi şi nuanţe. 

Stilul eclectic este un stil permisiv, fiind ocazia perfectă de a aduna într-un singur interior tablouri, rame foto şi diverse alte obiecte de decor. Aranjate cu grijă, la fel cum se vede în imaginile acestor interioare, toate piesele pot forma unb tot unitar, un spaţiu primitor, elegant şi, de ce nu, extrem de original. Vă putem spune că atât noi, designerii de la Studio Insign, cât şi colegii noştri de peste hotare, alegem în proiectele noastre de design interior mobilier sau accesorii preţioase, care devin piesele statement ale amenajării.  

Dacă vă doriţi un interior în stil eclectic, mixaţi cu atenţie produsele şi mobilierul, încercând să identificaţi elemente comune şi care se completează unele pentru celelalte, pentru a fi siguri că noul spaţiu este elegant şi corect amenajat. În proiectele de design interior realizate de birouri de design interior din SUA puteţi observa că predomină culorile, dar că sunt utilizate frecvent şi combinaţiile uşor mai sobre, precum argintiu, negru, alb, însă nelipsite din toate acestea sunt corpurile de iluminat cu forme inedite şi oglinzile mari, cu rame originale.

Sursa: www.Houzz.com

 

 

1 2 3 4 22